29 apr. 2009

SALVATI ROSIA MONTANA - Spune NU distrugerii mediului in care traiesti



Prostituţie, frate. În publicitate.

O agenţie cu prestigiul pe care şi-l revendică Leo Burnett este dispusă să facă badvertising - să promoveze minciuna şi încălcarea legii. Oare a ajuns Leo Burnett într-o situaţie într-atât de disperată încât să-şi încalce propriile principii şi să accepte orice contract, în orice condiţii?

Problema Roşiei Montane e una încheiată. Justiţia şi-a spus cuvântul şi, rând pe rând, a anulat toate avizele şi autorizaţiile obţinute pe diferite căi de către RMGC. Aplicarea legii nu se negociează în dezbateri publice şi nici nu poate fi subiectul unor campanii de comunicare.

RMGC a tocmit însă o agenţie de publicitate de renume să-i spele imaginea. Agenţia şi-a început campania sugerând că investiţia RMGC de la Roşia Montană ar fi una sigură, ca şi cum legea nu ar avea nici o valoare. Conform acestui principiu, singurele lucruri care ar conta ar fi „ambalajul” şi „comunicarea” profesionistă! MindBomb consideră că abilitatea unei agenţii de a prezenta în mod pozitiv nerespectarea hotărârilor judecătoreşti nu este o dovadă de profesionalism ci, pur şi simplu, minciună.

Suntem mulţi, mult mai mulţi decât vă puteţi imagina, cei care credem că legea trebuie aplicată şi respectată. Care nu putem accepta că banii pot cumpăra orice în ţara asta. Că banii îţi pot aduce la picioare politicienii şi justiţia. Iar atunci când justiţia nu se lasă cumpărată, că o poţi încălca. Că prostituţia poate fi un merit în politică ori în publicitate.

Campanie sustinuta de:
Mindbomb
www.mindbomb.ro


Generated image

ROSIA MONTANA SUB UN NOU ASEDIU MEDIATIC INSTRUMENTAT DE CANADIENII DE LA ROSIA MONTANA GOLD CORPORATION (RMGC) CU SPRIJINUL LEO BURNETT ROMANIA

Proiectul Rosia Montana, obiectul unora dintre cele mai aprinse controverse ale ultimului deceniu, revine in forta pe scena publica. Campanie publicitara-mamut, sondaje, intalniri cu presa, strangeri de semnaturi - un optimism crescand al companiei, alimentat de pozitia aparent mai prietenoasa a noului guvern fata de proiect.

Cateva sondaje si consultari prefateaza, in prezent, o ampla campanie publicitara, anuntata initial de Money Express si care, dupa cum au spus pentru HotNews.ro reprezentantii companiei Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) si ai agentiei care se va ocupa de caz, va avea o mare componenta "informativa". Desi nu a inceput inca, aceasta campanie, programata sa dureze cel putin trei ani, a primit deja o prima replica din partea celor care contesta proiectul minier.

Informatia pe scurt:
  • Informatii de pe scena politica sugereaza o schimbare radicala de optica din partea noului guvern in privinta proiectului Rosia Montana.
  • Publicatia Money Express a anuntat in urma cu o saptamana ca RMGC va lansa prin Leo Burnett o campanie ce "se prefigureaza a fi contractul anului pe piata de publicitate".
  • Managerul de comunicare al RMGC: va fi o campanie preponderent "de informare" si "una dintre actiunile mai vizibile" de promovare a proiectului.
  • Bogdan Naumovici: Cel mai probabil campania va incepe in mai, dar totul "depinde foarte mult de evenimente".
  • Campania se va desfasura in principal pe TV, in presa scrisa si pe internet.
  • Ziarele centrale au scris in ultima perioada despre diverse initiative, scrisori deschise si strangeri de semnaturi pe tema proiectului RMGC.
  • IMAS desfasoara un studiu pe aceeasi tema in randul autoritatilor centrale si locale, al oamenilor politici si ai presei.
  • O prima contra-campanie a fost anuntata de grupul Mindbomb zilele trecute. Bogdan Naumovici nu se lasa impresionat.
---- citeste aici continuare articol-----

sursa : HotNews.ro



Generated image

PSD ataca Cotroceniul in stil american - Oamenii lui Obama pregatesc terenul - Manipularea prostimii se inteteste

Contractul PSD cu firma Benenson Strategy Group va fi semnat săptămâna viitoare, când echipa de consultanţi urmează să vină la Bucureşti. Suma este confidenţială.

PSD urmează să încheie un contract cu firma Benenson Strategy Group, probabil cea mai importantă companie de consultanţă politică din Statele Unite, cea care a asigurat victoria în alegerile prezidenţiale a candidatului democrat Barack Obama. Informaţia semnării contractului ne-a fost confirmată de Valeriu Zgonea, directorul executiv al campaniei electorale al PSD. Acesta spune că Benenson Strategy Group (BSG) va oferi consultanţă atât pentru PSD, în alegerile europarlamentare din 7 iunie, cât şi pentru candidatul prezidenţial Mircea Geoană, în alegerile de la finele acestui an.....continuare articol
Sursa www.COTIDIANUL.ro

Generated image

26 apr. 2009

MASINA DE PROPAGANDA AMERICANA ISI FACE SIMTITA PREZENTA IN MEXIC SUB FORMA UNEI AMENINTARI BIOLOGICE


Guvernele din întreaga lume au intrat în alertă şi au început să verifice duminica aceasta modul de răspândire a unui nou tip de gripă porcină, anunţat vineri şi transformat cu repeziciune în cea mai mare sursă de frică globală. Mexicul a confirmat până acum 20 de decese de pe urma epidemiei, deşi numărul morţilor s-ar putea ridica la 81, fiind detectate alte sute de îmbolnăviri suspecte, inclusiv în SUA, unde au fost confirmate 11 infectări cu noul tip de gripă, scrie Reuters.
Centrul de Control si Prevenire al Bolilor USA

De subliniat un fapt important, toate acestea se intampla la numai 10 zile de la vizita lui Obama in Mexic si la mai putin de 5 zile de la terminarea
Summitul Americilor.

Generated image

23 apr. 2009

ROMANIA, BANCILE SI CAMATARIA LEGALA


HOTIA si NESIMTIREA bancilor din Romania sau CAMATARIA avizata de stat.

Cele mai mari dobânzi la credite de locuinţă
Cele mai mari dobânzi la economiile în euro
Cele mai mari marje proprii ale băncilor la dobânda variabilă
Cele mai multe comisioane la creditul de nevoi personale. Comisionul de acordare este unic în Europa
Creditele pentru populaţie în lei sunt mai ieftine decât cele pentru companii
Cele mai scumpe credite în euro pentru companii
Depozite majoritar pe termen scurt, cel mult mediu (maximum un an şi jumătate)
Cele mai mari creşteri de dobândă pe perioada crizei


De la dobânzi la strategii pe timp de criză şi de la marjele proprii la modalitatea de comisionare, băncile din România se detaşează net de surorile din zona ţării noastre. De cele mai multe ori, din păcate, diferenţele nu sunt de partea clientului.

Băncile din România au aplicat cel mai mare procent de creştere la dobânzi în perioada de început a crizei financiare comparativ cu instituţiile de credit din orice altă ţară central şi est-europeană. Aceleaşi bănci din România au cea mai păguboasă metodă de calcul al dobânzii variabile (din punctul de vedere al clientului). Tot ele, băncile din România, sunt singurele din regiune care oferă doar ca o raritate depozite pe perioade mai lungi de doi ani. Nu în ultimul rând, de o bună perioadă de vreme, băncile româneşti au cele mai mari dobânzi din regiune chiar dacă, economic vorbind, au fost momente când România stătea mult mai bine decât alte ţări comparabile.

Toate aceste proprietăţi, despre care Cotidianul a scris în câteva rânduri, transformă sistemul bancar autohton într-un fel de ciudăţenie a băncilor europene, în ciuda faptului că marile grupuri prezente la noi în ţară (Erste, UniCredit, Raiffeisen, Société Générale, Alpha, NBG etc.) fac piaţa şi în restul statelor din regiune.

Fapt unic în Europa Centrală şi de Sud-Est, de câteva luni încoace, companiile din România au luat credite în lei mai scumpe decât populaţia. Diferenţa dintre dobânzile la creditele în lei pentru populaţie şi cele pentru companii este de până la patru puncte în favoarea primei categorii, potrivit datelor BNR. În acelaşi timp, creditele în euro au dobânzi cu sub 2% mai mici pentru firme decât pentru populaţie. Prin comparaţie, în Cehia, de exemplu, firmele iau credite în euro la o dobândă medie de 3,5% pe an, iar populaţia la 7%, în timp ce în Ungaria diferenţa este de la 10 la 5%.

Băncile din Cehia, Ungaria, Croaţia, Austria şi chiar din Serbia sau Ucraina au produse de economisire construite pentru perioade lungi. Ba mai mult, în aceste ţări, cu cât depozitul este mai lung, cu atât dobânda este mai bună. În România sunt doar două bănci care acordă depozite pe mai mult de doi ani, deşi în ţările enumerate mai sus, Erste Bank (acţionar majoritar BCR) şi UniCredit au o groază de produse de economisire pentru perioade lungi.
Un alt capitol: dobânzile. În perioada de sfârşit de an în care criza economică a început să se simtă puternic în Europa emergentă, băncile româneşti au avut iar un comportament atipic în comparaţie cu alte ţări din regiune. Astfel, potrivit unei analize a ziarului Cotidianul din ianuarie, în doar patru luni, dobânda medie din România a crescut cu 5% la creditele de nevoi personale, atât în lei, cât şi în euro, şi cu 4,5%, respectiv 3% pentru ipotecarele în lei şi euro. Cea mai mare creştere din toată zona, în condiţiile în care băncile din Bulgaria sau Ungaria au ales chiar să scadă dobânzile pentru împrumuturi! Asta în condiţiile în care băncile din România aveau oricum cele mai mari dobânzi.

Marjele şi comisioanele sunt şi ele printre cele mai mari din zonă. Chiar şi atitudinea băncilor în relaţia cu clienţii ne particularizează. Băncile româneşti deţin şi un record în privinţa suprataxării clienţilor, prin comisioane. În Austria, singurul comision pe care banca îl percepe în cazul creditului de nevoi personale are o valoare fixă de 10-20 de euro şi este plătibil trimestrial, potrivit datelor obţinute de Cotidianul de la grupul Erste Bank. Un sistem asemănător îl aplică băncile din Cehia, care percep un comision lunar de administrare în valoare de 49 de coroane, adică aproximativ 2 euro. În Ungaria există un comision de rambursare anticipată, dar şi un comision lunar de 0,25%. În Slovacia, creditul de nevoi personale implică plata a două comisioane: unul lunar şi unul plătibil la început. În România, luând în calcul doar exemplul uneia dintre cele mai permisive bănci din acest punct de vedere, regăsim cel puţin patru comisioane. Este vorba despre comisionul de analiză, comisionul de acordare, comisionul de administrare şi comisionul de rambursare anticipată. În plus, unele bănci, deloc puţine, aplică şi un comision de risc valutar. Comisionul de acordare este unic în Europa.

În privinţa felului în care este calculată dobânda variabilă, clientul bancar din România este în mod clar dezavantajat nu doar de nivelul ridicat al marjei băncii, ci şi de modalitatea în care este tratat de către instituţia de credit. Despre condiţii personalizate nici nu se poate pune problema, cel puţin deocamdată. Instituţiile de credit autohtone au o marjă proprie de aproximativ trei ori mai mare decât cea practicată în ţări precum Cehia, Slovacia sau Austria. Ratele în Austria sunt individuale, în funcţie de profilul de risc, garanţii, volum, termen.

Sursa : Cotidianul.ro - Serban Buscu - Romania, ciudatenia bancara a Europei

Nota : Am preluat integral acest articol din ziarul Cotidianul pentru a evita pierderea/distrugerea lui in mod in abuziv de catre persoane "bine" intentionate . Meritele pentru acest articol apartin in totalitate autorului si ziarului Cotidianul.
Multumesc autorului pentru realizarea acestui articol.


Generated image

18 apr. 2009

Just try not to worry



Hold up/ Hold on/ Dont be scared/ Youll never change whats been and gone......And stop crying your heart out