Tanţa şi Costel erau parfum. Mitocănia lor avea farmec şi haz. Ţoapele de azi sunt sclifosite, pline de greţuri. Debutează în direct ca vedete la meteo, în trupe, la castinguri sau impetuos, ca beizadele din familii mănoase ca lanurile de comisioane. Odată împlinite, ţoapele au opinii definitive, se bat să monopolizeze prima pagină în tabloide, organizează contracost flagranturi cu paparazzi, dau lecţii de viaţă la emisiuni tembele, în limbaj de “jmecher” şi vorbind pe nas. Fac shopping la Milano, sparg sticle de şampanie de zeci de milioane şi fac pe dracu-n patru ca treaba asta să apară pe-a-ntâia. Urlă manelele în toată fiinţa lor, fiindcă s-au cizelat (profil şi spate) în lirica academiilor lui Guţă, Sorinel etc. pe bancheta din spate a merţanului, bemveului...
Asaltăm Europa cu “Să moară duşmanii mei, că am faimă şi femei”. Fotbaliştii nu dau la cheie până nu şi-au pus imnul de suflet “la inimă el m-a secat că e însurat” şi nu se-nvârte roata merţanului decât cu boxele umflate la maximum: “Pentru două vorbe bune aş fugi cu tine în lume”.
Se manelizează ţara-n lung şi lat, se-nalţă manelele ca artificiile în miez de noapte la cununii, botezuri şi se iţesc până şi din canale. TV. Corturile de nuntă blochează aleile blocului ca să se-audă Salam şi Minune. Urlă manelele în noi până intrăm în reazonanţă. Pe stradă, în autobuze, din cârciumi de fiţe şi sindrofii cu tăiat de moţ. Prostul-gust şi mârlănia urâţesc şi mai al dracului ambientul, la unison cu mizeria, circulaţia de rahat, golănia din politică. Nunţile costă sute de mii de euro şi sunt comunicate pe blat presei, divorţurile sunt cu promotion, slujbele de înmormântare se ţin cu jeepanele trase în uşa cavoului de tip duplex, declaraţiile politice se fac în slip.
Îndeobşte, ţoapa îşi dă mâna cu mitocanul, ultimul fiind un ins serios, cu carieră, dar nesimţit. Iese la toate televiziunile, moare de grija planetei, face bancuri tâmpite şi râde primul. Mariajul ţoapei cu mitocanul naşte delicii culturale: Mozart ia locul manelei, de ochii ziarelor, servitoarea e guvernantă şi e cărată de la poalele palmierilor.
Ţi-e dor de Tanţa şi Costel pentru mitocănia lor umană. Chiar pentru bunul lor simţ, pentru delicateţea cu care se ştergeau la gură cu degetul mic după halba de bere şi mititei. Bădăranul gingaş de care-şi bătea joc Teodor Mazilu ar fi azi un personaj pozitiv. Intratul cu bocancii în viaţa altuia nu se mai produce la o cafea, la un pahar, în intimitate.
Bădăranul de azi nu are timp de metafizică.
Îţi intr-n viaţă cu BMW-ul sau puşca de vânătoare, se leagănă în mers ca un bodyguard la paradă.
În trafic însă e câine. Nu stă la stop, să nu se viruseze Maybach-ul de la proşti, aleargă ca dementul, pentru că nu ne vede, pentru că nu existăm, bagă groaza-n tot ce mişcă în timp ce ascultă manele înregistrate la Londra. Dacă nu te lichidează cu decapotabila, îţi trimite mârlănii şi te albeşte cu scuipaţi de apreciere. Pericolul e mortal: au ajuns modele.
Editorial de Razvan Barbulescu
Sursa : Jurnalul National
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu