28 aug. 2010

De ce?

Pretindeţi că vă iubiţi soţia. Această iubire cuprinde plăcerea sexuală, plăcerea de a avea pe cineva acasă care să îngrijească de copii, care să gătească. Aveţi nevoie de această femeie care v-a dat trupul ei, emoţiile ei, încurajarea ei, un anumit sentiment de siguranţă şi de bunăstare. Apoi, deo­dată, ea se îndepărtează de voi, se plictiseşte sau vă părăseşte pentru un altul şi întregul echilibru emotiv vă este distrus. Această situaţie nefericită vă tulbură adânc, o numiţi gelozie; ea presupune suferinţă, nelinişte, ură şi violenţă. Ceea ce îi spuneţi în realitate soţiei dumneavoastră este: "Atâta vreme cât îmi aparţii, te iubesc, dar de îndată ce mă vei părăsi, te voi uri. Atâta vreme cât mă pot bizui pe tine că îmi vei satisface cerinţele sexuale şi de al gen, te voi iubi; de îndată ce nu-mi vei mai da ceea ce doresc, te voi scoate din inima mea."
Iată cum între două persoane apare un antagonism şi un sentiment de separaţie în care iubirea nu mai are loc. Dacă totuşi puteţi trăi cu soţia fără ca gândirea să creeze toate aceste stări contradic­torii, fără să vă întreţină aceste nesfârşite sfâşieri, atunci poate... poate... că veţi şti ce înseamnă iubirea, şi veţi fi liberi, în general, noi suntem sclavii persoanei de care depind plăcerile noastre; dar când iubim trebuie să fim cu desăvârşire liberi, nu numai faţă de cealaltă persoană, ci şi faţă de noi înşine.
Această situaţie de a aparţine cuiva, de a fi psihologic hrănit de cineva, de a depinde de cineva, presupune întotdeauna nelinişte, frică, gelozie, vinovăţie - şi câtă vreme există frică, nu există iubire; o minte copleşită de suferinţă nu va şti niciodată ce este iubirea. O stare de suferinţă, sentimentală sau emoţională, plăcerea şi dorinţa n-au nimic de-a face cu iubirea. (Krishnamurti - Eliberarea de cunoscut)

6 comentarii:

Anonim spunea...

Maeştrii au un efect distrugător asupra discipolilor iar aceştia îl distrug pe Maestru. Trebuie să fiţi propriul vostru Maestru şi să puneţi sub semnul întrebării tot ceea ce aţi acceptat orbeşte....(Krishnamurti - Eliberarea de cunoscut)

Mad Mike spunea...

Cat de mult suntem dispusi sa distrugem fundatia pe care ne-am construit viziunea invatata despre viata? Suntem capabil sa ne rascolim intraga fiinta chiar daca stim ca ne vom provoca o nemarginita suferinta oarba? Si oare acea suferinta nu se naste tocmai din falsa noastra imagine a vietii? Si oare aceasta imagine a vietii nu e doar o mica parte din intreg? Nu este oare viziunea individuala a vietii o abordare superficiala? Putem spune ca avem o concluzie pertinenta asupra intregului atunci cand nu am vazut niciodata clar dincolo de imaginea lumii construite de noi? Merita oare sa fie puse aceste intrebari? Exista oare acesta destinatie fara drumuri pentru fiinta umana?

DyaAndra spunea...

hmmmm.....asta imi suna a o conversatie pe care am avut-o noi acum ceva timp. Frumos scris!

Mad Mike spunea...

posibil...orice e posibil....memoria imi joaca feste in ultima perioada.

Anonim spunea...

Have a wonderful bday! :*

Mad Mike spunea...

Multumesc mult...toate bune si tie